Lumina naturala in arhitectura

Lumina naturala in arhitectura.

Este lumina poezia vietii arhitecturii?
Precum data trecuta1), ma suna Adrian:
-Ce faci?
-Stau, linistit, cu anda fosta STANESCU, la masa, in fata unui IMPERFECT si-i citesc eticheta:
“Se ia o bucata de piatra se ciopleste cu o dalta de sange, se lustruieste cu ochiul lui Homer, se razueste cu raze pana cubul iese perfect. Dupa aceea se saruta de nenumarate ori cubul cu gura ta, cu gura altora si mai ales cu gura infantei. Dupa aceea se ia un ciocan si brusc se farama un colt de-al cubului. Toti, dar absolut toti zice-vor: -Ce cub perfect ar fi fost acesta de n-ar fi avut un colt sfaramat!”2)
-OK, dar nu, astazi nu vom vorbi despre perfect, ci despre LUMINA te rog sa mazgalesti ceva…
– Sa vorbim atunci despre perfecta stralucire a arhitecturii sub lumina. Si sa incepem cu perfecta stralucire corbusiana a “jocului savant, corect si magnific al formelor reunite sub lumina”… si totusi a existat lumina, volume, proportii , arhitectura si inainte de Le Corbusier . 
Cum a fost la inceput? La inceput a fost LUMINA. Apoi a venit zidul. 
“Apoi, – ne-am despartit Cum pe jos si neagra se desparte umbra de frunza din pricina numai unui soare gandit ca un rau al luminii.”3)
Apoi coloana s-a despartit de zid. Sa faca umbra zidului. Umbra ce va vibra a zidului lumina. Si totusi cum a inceput aventura zidului vibrand sub lumina? Pentru noi, europenii, a inceput undeva in Grecia Antica… Cineva4) ne povesteste, si mie mi-a placut povestea ei, cum ca arhitectura ar fi inceput in acel spatiu al porticului peripter din templul grecesc. Un spatiu nici inchis, nici deschis. O vibratie a zidului ce nu se dadea nici intunericului pesterii dar nici luminii soarelui fara de adapost. Un spatiu nou pentru o fiinta ce se zbatea sa iasa la lumina. Arhitectura un spatiu nou. Cineva4) ne povesteste, si mie mi-a placut povestea ei, cum ca arhitectura a inceput incetul cu incetul si nu a fost premeditata ca adapost ci ca inchipuire. Arhitecti se numeau inca de atunci cei ce puneau in lumina inchipuirea. Si-i dadeau substanta zidita. Inainte de arhitectura, inainte de filozofie, inainte de matematica, de dramaturgie, a fost mestesugul. A fost admiratia si veneratia pentru iscusinta geniului creator pamantean. A pamanteanului ce-si dorea sa aduca pe pamant linistea si armonia kosmos-ului vazut in ceruri. Imperturbarea de dincolo. Dibacia in teserea panzei la razboiul de tesut imprumutata de mesterul de corabii care tese la randul sau scandura in coaja corabiei, iscusinta navigatorului, maiestria dansatorului ceremonial, toate au fost “uneltele” intru “zidirea” kosmos-ului pe pamant. Dedal, Theodorus, Rhoikos, Epeius, Chersifron, Metagenes, arhitecti si mesteri mitici au facut posibil acel transfer din imaginar in real si apoi din real in imaginar caruia oamenii i-au spus arhitectura. Ei au “zidit”, templul –spatiul veneratiei, inconjurat de coloane, coloane ce intruchipau in imaginatia lor zborul si vaslitul, mituri si realitati: “corespondentele ingenioase intre figurile mitice sugereaza mai departe ca pteron5)-ul templului peripter avea mult de-a face cu o interpretare timpurie a arhitecturii atat ca zbor intruchipat, cat si ca navigatie.” 6) Ordine, ritm, proportii, “potrivit laolalta”, dedublat, vibratia luminii – mitul arhitecturii. Potrivit si laolalta. Visul devenit mit al grecilor antici. Mitul arhitecturii in lumina, la vedere, in vedere. Spre a fi vazut, admirat, spre a-i aduna intru vedere. La ce s-ar fi chinuit arhitectii Acropolei ateniene sa faca celebrele corectii vizuale spre a obtine efectul perfectiunuii statice verticale concomitent cu iluzia “zborului” coloanelor periferice daca nu ar fi (in) lumina? Static si miscare in aceeasi privire asupra. Vibratia zidului disipat. Disipat nu fizic (vibratia texturii) dar si fizic (coloana in fata zidului). De altfel ce este fatada clasica sau moderna plina de ornamente, modenaturi, texturi , subtractii sau aditii daca nu o cautare, asumata sau nu, a vibratiei antice in lumina dintotdeauna.
-Si inca ceva, imi spune Adrian, uita-te si in/peste continut!7)
-Si daca ma uit/nu ma uit, nu ma uit/ma uit, lumina tot intra in continutul arhitecturii. Ce nu vad este poezia. De atata lumina am uitat de poezia arhitecturii. Pereti de sticla poarta lumina pana in miezul cladirii, pereti impuscati de ferestre lasa lumina sa patrunda pana in unghere. Sa fie oare insuficienta lumina pentru a vedea poezia din spatele luminii? Nu ne mai trebuie lumina! Lumina artificiala tine loc suficient pentru o functionare perfecta a arhitecturii! Ar zice unii. Nu ne trebuie poezie! Este o risipa! Ar zice altii. Iar pentru ceilaltii lumina egal repartizata este un deziderat mai presus de orice. Fiecare om sa aiba parte egala de lumina , in lumina justitiei sociale si a corectudinii politice. Fiecarui om lumina egal repartizata! Nici un om fara lumina proprie! Poezia luminii cautate costa prea mult. Noi oameni sociali de astazi vrem sa se faca lumina egala fara diferentiere, o suprafata uniforma de lumina. Poezia luminii inseamna diferentiere spatial si sociala. Oameni corecti de pretutindeni raspandind lumina uniform functionala. Poezia un moft decadent! 
Si orasul cazu sub povara luminii egal si corect distribuita.
– Si? (se auzi din off Adrian)
– Si se facu intuneric.

DorinSTEFAN

Note:
1) Albumul Igloo “10 fotografi…..
2) Nichita Stanescu, SEMN 14
3) Nichita Stanescu, LECTIA DESPRE CUB
4) Indra Kagis McEwen, Strabunul lui Socrate, IdeaDesign & Print Editura, Cluj 2011
5) Pteron –in Grecia Antica: aripa, colonada, vasle
6) In – Strabunul lui Socrate, pag.101
7) Revista Igloo ….acest numar

4 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.