
S-a născut în 1950 la Zărnești și a crescut la Râșnov, într-o comunitate mixtă de sași și români, printre ateliere de tâmplărie, lăcătușerie și tinichigerie. Spune că de acolo i-a rămas obsesia lucrului bine făcut, nu ca principiu estetic, ci ca reflex de mână. A absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” în 1975 și s-a întors în ea patru ani mai târziu, ca asistent la catedra de proiectare. A rămas în învățământ de atunci. În 1998 a obținut doctoratul cu o teză despre oraș citit din perspectivă poststructuralistă.
În 1990 și-a deschis propriul birou. În 2002 a fost comisar pentru România la Bienala de Arhitectură de la Veneția. În 2010 a câștigat concursul internațional pentru Taiwan Tower din Taichung, în competiție cu 237 de participanți din 25 de țări. Este singurul arhitect român inclus în The Phaidon Atlas of Contemporary World Architecture.
Profesor universitar la Universitatea „Ion Mincu”, membru al Academiei Române, comisar pentru România la Bienala de la Veneția în 2002. Autorul seriei teoretice Contextualism.
A crescut și s-a format într-un mediu natural, social și meșteșugăresc deosebit, în Râșnov, lângă Brașov, o așezare animată de o veche comunitate apărată de o cetate țărănească încă din mijlocul secolului al XII-lea, formată în egală măsură din etnici sași și români. În special comunitatea de sași, care deținea ateliere de tâmplărie, lăcătușerie și tinichigerie, l-a ajutat în formarea spiritului tehnic și al lucrului bine făcut. Bunicul din partea tatălui, născut în Baia Sprie, miner, a fost cel care a adus familia în Râșnov după ce a trecut și a lucrat prin mai multe mine și cariere din țară.
Anii copilăriei și ai școlii primare i-a petrecut în acest cadru. În anii liceului, la Colegiul Meșotă din Brașov, devine un asiduu colaborator al revistei școlare „Licăriri”, unde publică mici încercări literare și articole jurnalistice. În 1975, după șase ani de studii, absolvă Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, iar în 1998 obține titlul de doctor în arhitectură la UAUIM cu teza „Privire asupra orașului (o încercare de perspectivă poststructuralistă)”.
După absolvire, în perioada regimului comunist, lucrează ca asistent la Universitatea „Ion Mincu” și, în paralel, proiectează într-un birou de cercetare universitară condus de arhitectul E. B. Popescu. În 1985 finalizează prima lucrare majoră, Casa de Cultură pentru Tineret din Slatina, începută în 1981, pentru care primește Premiul Uniunii Arhitecților din România și Medalia de argint la Bienala Internațională Interarch de la Sofia.
În acei ani, toate proiectele din țară erau comandă de stat și se realizau în institute de proiectare de stat. Singura formă de practică liberă rămâneau concursurile internaționale: Teatrul Național din Japonia (Tokyo, 1986), Tête Défense (Paris, 1983), consultarea internațională pentru Cartierul Halelor din Paris (1979) și concursurile anuale Central Glass și Shinkenchiku din Japonia. Mai multe lucrări aflate în șantier s-au pierdut după 1989.
În 1990 deschide „D.S. Birou de Arhitectură”, unul dintre primele birouri private din România postcomunistă. Piața se deschidea greu, iar primele lucrări reflectă acea tranziție: amenajări comerciale și sedii bancare. Pe fondul lor își construiește însă o strategie proprie de lucru, arhitectura ca reacție la context, care rămâne constanta biroului până astăzi.
În paralel cu practica își construiește un cadru teoretic propriu, publicat ca seria Contextualism I-VIII în revista „Arhitectura”, între 1985 și 1989. Practica se articulează apoi pe trei linii succesive: detaliul frust (1989-1999), cu profile metalice aparente, ca reacție la lipsa de tehnologie a pieței românești, la Clubul Twice și la showroomul Niran Co; detaliul hibrid (1999-2004), odată cu intrarea pe piață a pereților cortină și a fațadelor ventilate, la Cascade Building și Opera Center I; și detaliul performativ, după 2008, la Taiwan Tower, la extinderea propusă pentru Muzeul Național de Istorie și la imobilul Oromolu-Victoriei 8A.
O constantă a activității sale rămâne abordarea critică a arhitecturii simbolice a regimului comunist: concursul UAR „Ce facem cu Casa Poporului?” (1990), instalația „Un mușuroi” la Bienala de la Veneția (1991), instalația „Grefa” la Gallery East-West RCC New York (2001) și animația video „The Sidewalks of an Architect”, ICR Londra (2008).
Birou de arhitectură fondat în 1990 de Dorin Ștefan, unul dintre primele birouri private din România postcomunistă.
Proiectăm clădiri de birouri, locuințe, spații publice și culturale, pornind de la locul în care se așază, nu de la un stil.
© 2026 DSBA. Toate drepturile rezervate.