După absolvire, în perioada regimului comunist, lucrează ca asistent la Universitatea „Ion Mincu” și, în paralel, proiectează într-un birou de cercetare universitară condus de arhitectul E. B. Popescu. În 1985 finalizează prima lucrare majoră, Casa de Cultură pentru Tineret din Slatina, începută în 1981, pentru care primește Premiul Uniunii Arhitecților din România și Medalia de argint la Bienala Internațională Interarch de la Sofia.

În acei ani, toate proiectele din țară erau comandă de stat și se realizau în institute de proiectare de stat. Singura formă de practică liberă rămâneau concursurile internaționale: Teatrul Național din Japonia (Tokyo, 1986), Tête Défense (Paris, 1983), consultarea internațională pentru Cartierul Halelor din Paris (1979) și concursurile anuale Central Glass și Shinkenchiku din Japonia. Mai multe lucrări aflate în șantier s-au pierdut după 1989.

În 1990 deschide „D.S. Birou de Arhitectură”, unul dintre primele birouri private din România postcomunistă. Piața se deschidea greu, iar primele lucrări reflectă acea tranziție: amenajări comerciale și sedii bancare. Pe fondul lor își construiește însă o strategie proprie de lucru, arhitectura ca reacție la context, care rămâne constanta biroului până astăzi.

În paralel cu practica își construiește un cadru teoretic propriu, publicat ca seria Contextualism I-VIII în revista „Arhitectura”, între 1985 și 1989. Practica se articulează apoi pe trei linii succesive: detaliul frust (1989-1999), cu profile metalice aparente, ca reacție la lipsa de tehnologie a pieței românești, la Clubul Twice și la showroomul Niran Co; detaliul hibrid (1999-2004), odată cu intrarea pe piață a pereților cortină și a fațadelor ventilate, la Cascade Building și Opera Center I; și detaliul performativ, după 2008, la Taiwan Tower, la extinderea propusă pentru Muzeul Național de Istorie și la imobilul Oromolu-Victoriei 8A.

O constantă a activității sale rămâne abordarea critică a arhitecturii simbolice a regimului comunist: concursul UAR „Ce facem cu Casa Poporului?” (1990), instalația „Un mușuroi” la Bienala de la Veneția (1991), instalația „Grefa” la Gallery East-West RCC New York (2001) și animația video „The Sidewalks of an Architect”, ICR Londra (2008).