Dorin ȘTEFAN (n.27 iulie 1950, Zărnești –jud. Brașov) este un arhitect român, fondator al biroul de arhitectură „D.S. Birou de Arhitectura” (DSBA) . Este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai arhitecturii românești, apreciat pentru caracterul inovativ, non-convențional al proiectelor sale.
În anul 2010 a primit premiul Academiei Române pentru întreaga activitate iar in anul 2018 a fost recompensat de Uniunea Arhitecților din România cu premiul „Opera Omnia”.
A crescut și s-a format într-un mediu natural, social si meșteșugăresc-profesional deosebit[1], în Rașnov, în apropiere de Brașov, asezare animată de o veche comunitate (apărată de o cetate țărănească încă din mijlocul secolului al XII-lea) formată in egală măsura din etnici sași si români. În special comunitatea de sași care deținea ateliere de tâmplarie, lăcătușerie, tinichigerie, l-a ajutat în formarea spiritului tehnic și al „lucrului bine facut”. Bunicul din partea tatălui, născut în Baia Sprie (nordul României) , miner, a fost cel care a adus familia în Râșnov dupa ce a trecut si lucrat prin mai multe mine si cariere din țară. Anii copilăriei și ai școlii primare i-a petrecut în aceast cadru deosebit. În anii liceului din Colegiul Meșota din Brașov devine un asidu colaborator al revistei școlare „Licăriri” unde publica mici încercări literare țși articole „jurnalistice”. În 1975, dupa 6 ani de studii, absolvă Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București iar în 1998 obține titlul de doctor în arhitectură la UAUIM Bucuresti cu teza : „Privire asupra orașului (o încercare de perspectivă poststructuralistă)”
După terminarea facultății, în perioada regimului comunist, lucrează ca asistent la Universitatea de arhitectura si urbanism „Ion Mincu” din București și în paralel face proiectare de arhitectură intr-un birou de cercetare universitară condus de arhitectul E.B. Popescu. În acest context în 1985 finalizează prima lucrare (împreună cu E.B. Popescu, începută înca din 1981), Casa de cultura pentru tineret Slatina, pentru care primește Premiul Uniunii Arhitectilor din România și Medalia de argint la Bienala Internațională de Arhitectură (Interarch 1987) din Bulgaria. Urmează alte proiecte destinate tineretului, „non-conforme” pentru acea perioadă și acel context[2]. Mai multe lucrări din acea perioadă care erau in șantier s-au pierdut dupa schimbarea („revoluția”) de sistem din 1989 din România. În perioada regimului comunist, toate proiectele din țară erau comandă de stat și se realizau în institute de proiectare de stat, fără posibilitatea de a practica arhitectura în afara acestui sistem. Singura „scăpare” în a practica o arhitectură liberă erau concursurile internationale de arhitectură, dar care, la rândul lor, nu puteau fi trimise la destinație, în afara țării, fără „aprobare” de la stat (o formă de cenzură mai moale). Astfel câteva participări mai importante:
Imediat dupa schimbarea regimului politic din România iși deschide în 1990 biroul privat „D.S. Birou de Arhitectura/ DSBA” . Piața de arhitectură se deschide greu în acea perioadă de tranziție de la economia dirijată la economia liberă, în acest sens primele lucrări reflectă această situație fiind amenajări „comerciale” fragile pentru birouri si sedii bancare. Pornind de la regimul închis comunist în dorința de a se exprima iți face propria strategie de lucru[3] exersând, ceea ce va deveni un mod personal obsesiv – „arhitectura ca reactie la context” ( opțiune care va continua și în prima decadă dupa 1990). În paralel iși creează și un context teoretic prin articole teoretice si analitice prinse sub ceea ce denumea Contextualism:
Marcată de perioada comunistă, societatea civilă „liberă” din România de dupa 1989 este preocupată de gestionarea critică a lucrărilor și simbolurilor arhitecturii comuniste. În acest sens și Dorin Ștefan își face o constantă în timp în a aborda critic în special lucrarea simbolică „casa poporului”:
Demers teoretic al REACȚIEI LA CONTEXT (teoretic sau practic)[5] care continuă și astăzi , s-a articulat în perioada 1980-2000 pe două „linii” practice
/ 1.”detaliu frust”( prin prezența cu precădere a profilelor metalice aparente -reacție la lipsa de tehnologie și de manoperă din piața românească):
DSBA / Opera Center I , Piata Operei, Bucuresti (1999)
/2. „detaliului hibrid” [6] (urmarea intrării pe piața din România a sistemelor de construcție – perete cortină și fațadă ventilată dar în varianta ieftină și incompletă):
Criza mondială de după 2008, paradoxal, îl ajută să iasă din obsesia detaliilor fruste-hibride și intră într-o zonă a /3.„detaliului performativ”:
